De ce vă sfăşiați sufletele?

De ce? De ce începeți? De ce continuați? Credeam că fiecare om are atâta creier încât să îşi dea seama că finalurile fericite sunt doar în basme, şi chiar şi acolo, dacă priveşti din alta perspectivă, tot moare cineva… Aşa că îmi permit să pun din nou întrebarea: De ce vă sfâşiați sufletele? 
Luând totul logic, poți răni doar oameni care țin la tine, pentru că doar ei devin vulnerabili în fața ta. Dar aici deja scârțaie ceva… şi vin cu întrebarea esențială: De ce ai face asta? De ce ai face… rău? Am învârtit situația asta întâlnită des pe toate părțile şi dacă până acum ofeream răspunsuri, azi nu pot! Nu îmi dau seama cum poți tu ca om, ca ființă înzestrată cu iubire şi rațiune să deții atâta ură şi atâta egoism. Pentru că da, am devenit întreaga societate niste mari egoişti, care rănesc şi măcelăresc sufletele celor din jur doar pentru a-şi hrăni ego-ul.

Dacă până acum am auzit ca bătaia e rupta din rai, încep sa cred că totul e adevărat, pentru ca de bătaie nu mori, dar eşti ucis fără milă de cuvinte. Acasă, la şcoală, băieți, fete, mii de motive să scoți un cuvânt care răneşte. Azi nu are efect, dar auzit tot mai des de la “lipsă-creier” ca tine, devine într-adevăr arma care poate curma vieți!

Cred ca totul porneşte de la lipsa de comunicare, de la importanța părerii lor despre tine decât a părerii tale proprii, căci altfel nu îmi pot da seama cum întreaga societate a devenit o grămadă de oameni reci, fără suflet, fără remuşcari!

“Mi-eMilă!”

Advertisements